Inima mea e la stanga

Deschid larg ferestrele.In camera navaleste un val de aer proaspat.In albastru incert al diminetii devreme, cercetez cu atentie studiile si shitele tabloului la care am inceput sa lucrez.Sunt multe, pentru ca am luat de multe ori totul de la capat.Cat priveste tabloul in ansamblu, orice aprecieri sunt premature.N-am gasit insa acel ceva, fundamental, care apare deodata, ireversibil, tot mai clar, revarsand in suflet sonoritati insesizabile, ca zoriie acestei zile de vara.Ma plimb incoace si incolo in linistea care anunta zorile si ma gandesc, ma gandesc intr-una.Si asa de fiecare data.Si de fiecare data ma conving ca tabloul meu nu e inca decat un simplu contur.
 Nu sunt dintre aceia care isi informeaza prietenii, nici macar pe cei mai apropiati, despre un lucru neterminat.Si asta nu din cine stie ce considerente egoiste, ci pur si simplu fiinca imi inchipui ca e greu sa ghicesti cum va arata maine pruncul care azi sta in leagan.De data asta, insa, am sa procedez altfel decat de obicei.Vreau ca toti oamenii sa se framante laolalta cu mine din pricina unui tablou care n-a fost inca pictat.Nu e vorba de nici un capriciu.Pur si simplu aceasta povara nu o port purta singura.

Ma tem sa nu vars cupa plina si de aceea nu am sa va mai crut caldura inimii, voi veni mai aproape, si mai aproape.Ma simt datoare sa va spun povestea...intr-o zi.