Strainul

Intra un om saracacios imbracat, cu o infatisare neglijenta si-mi cere cu glas stins de atata sfiafa, ceva ieftin.Ii ofer o limonada si o prajitura de casa si il invit sa ia loc.
Sa nu credeti ca afacerea mea este pe roze.Amprentele crizei financiare se fac simtite si la mine in cofetarie...M-a cam lasat fara clienti, asa ca am hotarat sa-i fiu o companie placuta,
alaturandu-ma de masa lui.
Obisnuim atunci cand intram in contact cu cineva strain sa-l studiem din cap pana-n picioare.Nu aveam ce sa studiez la acest om, decat tacerea.Imbracamintea ar fi putut sa vorbeasca,dar nu o facea.Stangacia cu care tinea lingurita in mana, in mana-i sculptata de vreme, ar fi putut vorbi, dar totul era tacere.Batista-i de culoare alba, dar mototolita cu care-si stergea fruntea, nici aceasta nu vorbea.Fascinata de stapanirea de sine ce emana prezenta strainului din fata mea, am constatat ca toate caile de a socializa cu acesta erau inutile, daca nu chiar imposibile.Totul amutise in mine, mai putin o intrebare plina de uimire ce ma tot imboldea.Vroiam sa aflu cine-l stapaneste, dar a fost prea tarziu.Ceva straniu s-a petrecut."N-ai sa stii niciodata"-era raspunsul la intrebarea mea, raspuns cu care tacerea s-a spulberat.Strainul s-a ridicat de la masa si a plecat amestecandu-se in multime.
De unde a stiut el?N-am sa stiu niciodata...