Calatorul

Strain de mine si de lume m-am facut
si ce-am vazut afara, m-am temut.
Nu e nici loc, nici apa, nici un rasad de floare.
E totul arsita de-atata intristare.
Innadusit, secatuit, pe alei de fum ma tot invart
pamantu-i galben, nisipos, s-a transformat in scrum
si calc agale sa nu cumva sa deranjez aerul sfant
ca-i tot ce-am mai zarit acum pe drum.
Intreb adesea Mandrul Soare, pe unde sa apuc?
Imensa cruce alba cum s-o duc?
Trec lent si iute si iar lenes cant, iar cant
Acolo, la izvor, ma-ndrept grabit s-ajung.

Da-mi Doamne un ragaz
Sa-mi odihnesc cuvantul....
Ori tintuieste-ma de cruce sa n-am si alt necaz
Si lasa-ma acolo ud ...sa ma usuce vantul.